Ultimele subiecte
» Crestinismul este o minciuna
Mar Noi 15, 2016 7:56 pm Scris de AdminGeri

» divortatii
Sam Feb 13, 2016 8:28 pm Scris de AdminGeri

» Parintele Dumitru Staniloae - Despre Sfanta Liturghie 2
Mar Aug 11, 2015 8:53 pm Scris de AdminGeri

» Parintele Dumitru Staniloae - Despre Sfanta Liturghie 1
Mar Aug 11, 2015 8:49 pm Scris de AdminGeri

» Molitfele Sfantului Vasile cel Mare
Mar Aug 11, 2015 8:43 pm Scris de AdminGeri

»  VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN GADARA
Mar Aug 11, 2015 8:38 pm Scris de AdminGeri

»  TAINA SFÂNTULUI BOTEZ
Mar Aug 11, 2015 8:36 pm Scris de AdminGeri

» Ungerea cu Sfantul Mir
Mar Aug 11, 2015 8:34 pm Scris de AdminGeri

»  Hirotonia (Preotia)
Mar Aug 11, 2015 8:31 pm Scris de AdminGeri

Mai 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    

Calendar Calendar


TRUP.SUFLET SI NEMURIRE 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

TRUP.SUFLET SI NEMURIRE 2

Mesaj Scris de AdminGeri la data de Sam Aug 08, 2015 7:27 pm

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SUFLETUL OMULUI DUPĂ MOARTEA TRUPULUI

Cu privire la acest subiect există numeroase concepţii greşite alimentate atât de ignoranţa cunoaşterii Bibliei, cât şi de diversele interpretări date acestui subiect, deloc neînsemnat, de către unele grupuri religioase care nu acceptă mărturia clară a Scripturilor asupra acestei rea1ităţi. Dacă mai luăm în considerare şi infuzia de curente religioase orientale din prezent, atunci vom realiza că acest subiect necesită o abordare imediată şi competentă. Pentru aceasta Scriptura ne va folosi drept bază.

Iată pe scurt câteva dintre cele mal semnificative doctrine false şi promotorii acestora:

Anihilaţionismul: Martorii lui Iehova (după moartea trupului, sufletul încetează să mai existe — este anihilat).

Inconştienţa după moarte sau „somnul sufletului”: Adventismul de Ziua a Şaptea (de la moarte şi până la înviere sufletul este adormit şi nu trăieşte nici o experienţă, fie a cerului sau a iadului).

Purgatoriul: Romano-Catolicismul (de la moartea trupului şi până la înviere, sufletele sunt încă purificate).

Nirvana: Hinduismul (fericirea rezultată din faptul că nu se mai simte nici durerea şi nici plăcerea).

Deificarea: Mormonismul (mormonul vrednic atinge după moarte starea de Dumnezeu).

Bizarul acestor crezuri religioase împreună cu ateismul feroce promovat până mai de curând, au sporit confuzia oamenilor cu privire la acest aspect asupra căruia fiecare muritor ar trebui să aibă o noţiune cât se poate de clară. Pentru ca tuturor acestor doctrine să li se poată evidenţia eroarea conceptuală, trebuie să studiem atent Scriptura care ne învaţă „Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina” (Efeseni 5,13). Astfel vom expune în lumina Bibliei toate aceste crezuri eronate privitoare la ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte şi care este starea celor morţi. Ea este autoritatea în materie, a cârei. voce trebuie ascultată, mai presus de ori care alta. Iată, pentru început, câteva dintre afirmaţiile clare ale Noului Testament care arunca lumina asupra stării celor morţi. În primul rând Biblia ne descrie alcătuirea omului.

a. Omul este alcătuit din trei părţi: Duh, Suflet şi Trup; 1 Tesaloniceni 5,23. „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru; să fie păstrate întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos”.

OBSERVAŢIE: Între „suflarea omului” şi „duhul” (sau spiritul) său există o evidentă diferenţă negată de Martorii lui Iehova şi confundată de alţii: Isaia 45,2 — „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el”.

b. Destinaţia sufletului după moarte: Filipeni 1.21-24. „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să trăiesc în trup face să trăiesc, şi nu tiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bune; dar, pentru voi este mai de trebuinţă să rămân în trup”. 2 Corinteni 5. 6-8. „Aşadar noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul — pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. — Da suntem plini de încredere, şi ne place mai mult să părăsim trupul acesta ca să fim acasă la Domnul”.

c. Sufletul este conştient după moarte: Apocalipsa 6. 9-11. „Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Până când Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“. Din textul de mai sus este evident că sufletul omului înseamnă mai mult decât propria lui suflare de viaţă (eroare pe care o fac Martorii lui Iehova şi Adventiştii!). vedem că aceste suflete, din cer, de sub altarul lui Dumnezeu nu sunt nişte „suflări de viaţă” sau „respiraţii” ci sunt fiinţe conştiente, înveşmântate şi îi strigă lui Dumnezeu pentru răzbunarea sângelui lor!!! Acele suflete sunt conştiente după moarte. Ele au fost martirizate iar după moarte erau în ceruri destul de pline de viaţă. Ele pot să strige lui Dumnezeu şi să îmbrace veşminte/haine albe. Însuşi Dumnezeu li se adresează spunându-le acestora că mai mulţi din fraţii lor li se vor alătura după ce vor fi ucişi. Această dezvăluire a Apocalipsei alungă toate confuziile: oamenii sunt conştienţi după moarte iar sufletele lor vor desfăşura activităţi. Nu poate fi vorba despre nici o anihilare sau de somn al sufletului! Aceste suflete le întâlnim şi în Apocalipsa 20.4. „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, „şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani“.

Alte argumente biblice care indică conştienţa sufletului omenesc, după moartea trupului: Iov 26.5,6. ”Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape şi sub locuitorii lor; înaintea Lui locuinţa morţilor este goală, adâncul nu are acoperiş“. Matei 22. 31,32. „Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu când zice: <Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isac, - Dumnezeul lui Iacov?> Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii”. Luca 16. 19-31. „săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi 1-au îngropat... era el în locuinţa morţilor în chinuri... grozav sunt chinuit de văpaia aceasta... el este mângâiat iar tu eşti chinuit.. rogu-te... să nu vină şi ei în acest loc de chin... “ 1 Tesaloniceni 5.10. „Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El”. (Noul Testament se referă întotdeauna la moartea fizică ca fiind un somn / adormire. Deşi termenul somn este folosit în Scriptură pentru a indica moartea, totuşi el nu este niciodată folosit pentru a descrie moartea naturii imateriale a omului, fie a sufletului sau a duhului. În Scriptură, termenul „somn” este întotdeauna aplicat doar trupului, devreme ce în moarte trupul împrumută înfăţişarea unui om care doarme. Însă termenul de somn al sufletului nu se găseşte nici unde în scriptură şi de asemenea nici presupunerea că sufletul intră la moartea trupului fizic într-o stare de inconştienţă). Luca 20.38. „Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii”.

Conştienţa după moarte o mărturiseşte şi Vechiul Testament: Isaia 14.9-11; 15-17. „Locuinţa morţilor se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pământului scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: şi tu ai ajuns fără putere ca şi noi, şi tu ai ajuns ca noi! Strălucirea ta s-a pogorât şi ea în locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea şi viermii te vor acoperi“. (corpul fizic, nu sufletul) „Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: „Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul, şi zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?”

d. Sufletul şi duhul se despart la moarte de trup: Luca 8.54,55. „Dar El după ce i-a scos pe toţi afară a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo scoală-te!” şi duhul ei s-a întors în ea iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce. Matei 10.28. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (iad) “. Iacov 2.26. „După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă “. 1 Împăraţi 17.21,22. „Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne, Dumnezeule, Te rog fă să se întoarcă sufletul copilului în el!” Domnul a ascultat glasul lui Ilie şi sufletul copilului s-a întors în el şi a înviat“.

e. Biblia afirmă că duhul şi sufletul omului sunt mai mult decât suflare: 1 Samuel 18.1. „David sfârşise de vorbit cu Saul şi atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el”. Ştiind ce este acela suflet şi cum se comportă el, poţi explica cum se pot alipi două suflete şi cum conlucrează acestea. (vezi capitolul despre suflet din prezenta lucrare).

Este bine cunoscut faptul că Martorii lui Iehova şi Adventiştii consideră că sufletul omului ca fiind suflarea lui de viaţă. Martorii au mers atât de departe în confundarea celor două noţiuni, încât în traducerea Bibliei pe care curând o vor publica în întregime şi în româneşte au modificat textul din Luca 23.46 în felul următor: În loc de: „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul” (care înseamnă spirit în accepţie biblică), au spus, „Tată în mâinile Tale îmi încredinţez suflarea!” Acest efort scolastic este depus numai şi numai pentru a nega existenţa de după moarte a sufletului şi a duhului omului. Un lucru este cert. Domnul Isus nu i-a încredinţat Tatălui dioxid de carbon!! Şi nici Universul nu a fost lipsit de un Stăpân când Isus murea pe cruce!! Ci, împreună cu Tatăl, în corp energetic lipsit de trupul material, fiind primit la Tatăl, au continuat să guverneze Universul.

2 Samuel 5.8. „David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe Iebusiţi, să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt urâţi de sufletul lui David”; Marcu 14.34. „El le-a zis: „Sufletul meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!” Psalmul 107.26. „Se suiau spre ceruri, se pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei “. Luca 2.35. „Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi“.

În Ioan 11.26 citim: „Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată!” Cum poate fi interpretat acest text, atâta vreme cât timp despre corpul fizic că este supus putrezirii? Este clară înţelegerea lui ca făcând referire la trupul sufletesc şi spiritual, despre care se face vorbire în cartea sa Pavel din 1 Tesaloniceni 5.23. Utilizarea termenului moarte din asemenea pasaje indică cu claritate o separare a sufletului şi a spiritului de trup, separare / despărţire care rezu1tă în definitiva inactivitate fizică şi o aparentă stare generală de somn. În prima epistolă către tesaloniceni, apostolul Pavel vorbeşte de întoarcerea Domnului Isus Hristos folosind termenul adormire / somn, ca o metaforă a morţii: „Nu voim fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată într-adevăr ce vă spuneam, prin Cuvântul Domnului noi cei vii care vom rămânea până la venirea Domnului nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4.13-17). Versetul 14 din acest pasaj arată că deşi Pavel folosea metafora „adormirii / somnului” pentru a descrie moartea fizică, el a înţeles limpede că atunci când Isus va veni din nou, va lua împreună cu El (pentru împreună avem grecescul „sun”), pe aceia ale căror trupuri „dorm”. Pentru a fi mai explicit, sufletele şi duhurile celor ce sunt acum împreună cu Hristos în slavă, în trupuri fără corp fizic (2 Corinteni 5.8; Filipeni 1.22- 23) vor fi reunite cu trupurile lor înviate (1 Corinteni 15), aceasta însemnând că ele vor fi îmbrăcate în nemurire şi neputrezire, nemaidescompunându-se fizic. Cuvântul grecesc „sun” indică faptul că ei (adică sufletele şi duhurile lor) se vor afla alături de Hristos, iar trupurile lor fizice care „dorm” acum, vor fi în acea clipă înviate la nemurire / neputrezire şi reunite cu duhurile lor.

CONFUZIA NOŢIUNII DE ADORMIRE A TRUPULUI ŞI ADORMIRE / SOMN AL SUFLETULUI SE DATOREAZĂ NEÎNŢELEGERII SEMANTICE A TERMENULUI „MOARTE” (THANATOS ÎN GREACĂ). ASTFEL THANATOS - MOARTE NU ÎNSEAMNĂ A FI INEXISTENT SAU INCONŞTIENT CI A F1 SEPARAT DE TRUP, DESPĂRŢIT.

Trecând mai profund la legătura sufletească trebuie să spun că sufletele, aşa ca şi corpurile fizice se înmulţesc, atunci când două fiinţe sunt acuplate. De regulă, când doi oameni se iubesc şi au un contact sexual fizic, mai există şi un contact sexual sufletesc. Femeia rămâne gravidă având în interiorul ei un corp fizic dar, totodată, începe să se făurească şi un trup sufletesc, care va penetra fătul din interiorul ei. În cazurile în care s-a petrecut un contact sexual fizic, fără să fie motivat de iubire, iar femeia rămâne gravidă fizic, nu rămâne gravidă şi sufleteşte, iar copilul care ia naştere în pântecele ei primeşte un suflet din Astral, trimis de Spiritele Albe. De obicei acest copil, dacă se va naşte şi va creşte va fi legat sufleteşte şi spiritual doar de mamă. Chiar dacă aparent şi convenţional şi tatăl îi poartă de grijă, el şi copilul său sunt incompatibili sufleteşte. Un asemenea copil va primi întreaga încărcătură emoţională de la mama sa, iar legătura cu tatăl său va fi doar de circumstanţă.

Se mai petrece un fapt şi mai misterios în aparenţă atunci când doi oameni se doresc fizic, stimulaţi de o iubire puternică. Chiar dacă femeia nu a rămas gravidă fizic, ea va rămâne gravidă sufleteşte şi va naştere unui suflet. De obicei, graviditatea sufletească ţine 90 de zile (trei luni) şi nu 9 luni ca în cazul corpului fizic. Dacă femeia este foarte atentă la relaţia cu bărbatul iubit, va simţi că din sufletul ei a mai ieşit ceva, întocmai ca atunci când din trupul ei fizic se naşte un copil. Se întâlneşte frecvent cazul în care persoana care este conştientă de iubirea sa, îi spune persoanei iubite: „Ţi-am dat sufletul meu”. De fapt nu i-a dat propriul suflet ci i-a dat acel nou suflet care s-a născut din unirea celor doi.

Şi un fapt aproape incredibil este acela că şi în cazul în care două persoane sunt la depărtare fizică cu corpurile lor, dar sunt apropiate sufleteşte, prin această unire ei pot da naştere la mai multe structuri sufleteşti. Este suficient ca spiritul lor, gândurile lor să fie împreună şi să se dorească puternic, să le fie dor unuia de celălalt. Aşa cum un cuplu poate da naştere la mai mulţi copii fizici, tot aşa se poate ca un cuplu să dea naştere la mai multe progenituri sufleteşti care se duc direct în Astral şi aşteaptă momentul când pot găsi un corp fizic ca să se întrupeze. Dar aceasta se numeşte înfiere sufletească dacă sufletul penetrează un corp fizic conceput de o altă pereche decât părinţii săi fizici şi sufleteşti.

Parapsiholog

Lucian Iordănescu
"Despre suflet" la Sfintii Parinti

Revelația:

- Biblia vorbește explicit de distincția între suflet și trup, iar în același timp afirmă la fel de explicit unitatea lor indisolubilă: Scriptura ne permite să afirmăm existența în om a două elemente distincte prin natura, aptitudinile și destinul lor: unul, trupul, format din argilă și destinat reîntoarcerii în pământ, celălalt, sufletul, este un suflu divin care se va reîntoarce la Dumnezeu:

o Gn 2, 7: Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din tărâna pământului și i-a suflat în nări suflare de viață (neshama, este un termen ebraic folosit doar pentru Dumnezeu și om și descrie capacitatea de a se cunoaște și de a raționa, libertatea creativă și puterea de intuiție, pe când termenul nephesh este folosit în Biblie pentru animale și indică principiul vital) și omul a devenit ființă vie.

- Revelația ne învață să acceptăm credința că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar acest lucru implică existența unui element superior în om. Biblia ne conduce însă să ne întrebăm și dacă sufletul este unicul principiu sau ar trebui să distingem între un principiu vital, pe care l-am putea numi suflet, psuche, și un principiu rațional, duhul sau spiritul, pneuma: (ex: I Tes 5, 23: Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în mod desăvârșit și ființa voastră întreagă: duhul, sufletul și trupul să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos).

Sfinții Părinți:

- Creștinismul antic s-a lăsat inspirat de două mari curente filozofice atunci când vorbea despre natura, originea și nemurirea sufletului: stoicismul, conform căruia sufletul era un principiu viu, având materia ca origine și dizolvându-se la finalul fiecărei conflagrații ciclice (ekpyrosis), și platonismul, conform căruia sufletul preexistă nașterii fiecărui om, deci nu este creat în același timp cu trupul, ci vine în el ca într-o închisoare. Stoicismul a condus creștinismul la punerea problemei despre natura și destinul sufletului, platonismul a incitat creștinismul să specifice raportul trupului cu sufletul. Astfel s-a ajuns la o dublă problematică: legătura între conceptele de incorporalitate și spiritualitate, legătură care la prima vedere părea contradictorie; cealaltă fiind problema comuniunii între trup și suflet, dificultate majoră pentru afirmarea spiritualității sufletului.

- Din punct de vedere moral, Sfinții Părinți au găsit în Biblie elemente clare și ferme despre suflet: sufletul este diferit de trup, subsistă după moartea trupului pentru a se bucura de o destinație fericită sau nefericită, în funcție de propriile fapte săvârșite.

- Din punct de vedere speculativ, Revelația lasă Sfinților Părinți un vast câmp de întrebări la care fiecare a încercat să aducă răspunsuri în funcție de contextul religios, teologic și dogmatic al timpului:

o Origen face un inventar al întrebărilor provocate de existența sufletului: Sufletul este corporal sau incorporal, simplu sau compus...? A fost creat sau necreat? Dacă a fost creat, cum a fost el creat? Poate el fi, precum gândesc unii, conținut în sămânța trupească și transmis asemenea trupului, sau vine dinafară într-un stadiu perfect, pentru a intra într-un trup deja format și gata să-l primească în sânul unei femei? Iar, în această ultimă ipoteză, a fost creat recent, plăsmuit în același moment în care trupul este plăsmuit, astfel încât ar trebui să vedem cauza creației lui în necesitatea animării trupului? Sau ar trebui să admitem că a fost creat de mai demult și a avut un motiv anume pentru care a venit și s-a instalat într-un trup? Iar dacă este așa, care este acel motiv? Mai trebuie să ne întrebăm dacă el intră într-un trup o singură dată, fără a mai intra în el după ce l-a părăsit? Sau ar trebui să credem că, după ce a părăsit un trup, ve reintra din nou în el, fie pentru a-l păstra pentru veșnicie, fie pentru a-l părăsi încă o dată? Pentru a se cunoaște, sufletul trebuie să știe dacă mai există și alte spirite (duhuri) asemănătoare lui și alte diferite de el, adică dacă mai există alte spirite raționale ca el și altele lipsite de rațiune? Ar mai trebui să știe dacă este sau nu de aceeași fire cu a îngerilor, fiindcă nu am vedea cum ar putea fi diferiți raționalul și raționalul?(Despre Cânt. Cânt. I, 2).

- Un asemenea text pune înaintea ochilor noștri dificultățile cu care s-a confruntat dintotdeauna curiozitatea creștină. Nici până astăzi nu s-a reușit o reflecție care să răspundă pe deplin și în mod satisfăcător tuturor acestor întrebări...

Natura sufletului la Sfinții Părinți:

- Încă de la începuturi, gândirea creștină, susținută de revelație, a recunoscut o anumită spiritualitate a sufletului, evitând însă să se confunde cu transcendența spiritualității divine. Uneori însă Părinții Bisericii au întâmpinat dificultăți în exprimarea clară și distinctă a diferenței între suflet și divin, dificultăți datorate unor principii filozofice care au influențat gândirea creștină dar și erorilor exegezei biblice.

- Părinții care s-au lăsat influențați de filozofia stoică au căzut în tentația de a reduce spiritualitatea la o imaterialitate relativă: spre exemplu ei văd în atributele subzistență și nemurire, proprietăți extrinseci ale sufletului, rodul unui har. În această situație se află Tertulian care interpretează în sens literal parabola săracului Lazăr și a bogatului: „Trimite-l pe Lazăr să-și înmoie degetul în apă și să-mi răcorească limba“, text care, în opinia lui, face referire la materialitatea Iadului (foc) și a Raiului (răcoare), imagine transmisă până în zilele noastre.

- Părinții care au citit opera lui Platon sunt mai îndreptățiți în exprimarea spiritualității sufletului, chiar dacă uneori cad și ei tentației de a-i atribui sufletului un fel de trup subtil. De exemplu, Origen exprimă spiritualitatea sufletului în acești termeni: „Dacă există persoane ce cred că sufletul este un trup, să-mi spună cum poate atunci sufletul să primească motivele și ideile atâtor lucruri așa de diferite și de subtile? De unde îi vine memoria? Cum poate contempla lucrurile invizibile? Cum ar putea un trup să conceapă lucruri incorporale?... Există o anumită afinitate între suflet și Dumnezeu, sufletul fiind o imagine intelectuală a lui Dumnezeu“ (De Principiis, I, 1). În același timp însă, Origen se întreabă cum ar putea să subsiste sufletele, în lumea de dincolo, fără trup, deoarece doar Dumnezeu poate fi conceput ca ființă fără substanță materială

- La această problemă a naturii spirituale a sufletului se mai adugă și cea a unicității lui. Filozofia păgână distingea între psuche, principiul vital, și pneuma, spirit sau duh. Această influență filozofică, trecută prin filtrul antropologiei Sf. Paul, a condus la ideea tricotomistă, adică la existența a trei principii care compun ființa umană perfectă: trup (sarx), suflet (psuche), spirit (duh) (pneuma): „unul care mântuiește și formează, Spiritul, altul care este unit și format, trupul, și intermediarul dintre cei doi, sufletul: uneori, acesta, sufletul, imită Spiritul și este înălțat de el, alteori ascultă de trup și se înjosește căzând pradă poftelor. Deci toți cei care nu au principiul mântuitor și formator unit în ei, aceștia sunt și vor fi numiți trup și sânge, deoarece nu-l au în ei pe Duhul lui Dumnezeu“ (Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, V, 9, 1). Sfinții Părinți, precum reiese și din acest text al Sf. Irineu, admit unicitatea sufletului, chiar dacă de cele mai multe ori sunt destul de impreciși în exprimarea lor referitor la acest subiect.

- Sf. Augustin pare a fi ceva mai precis atunci când afirmă: „Natura sufletului este o realitate spirituală, o realitate incorporală, o realitate apropiată substanței lui Dumnezeu“ (Despre Psalmi, 145, 4, 40). Influența imediată a Sf. Augustin aici este filozoful Plotin, Eneade IV, care afirma că sufletul este o substanță separată de trup, acționează independent de el, este de natură spirituală și imaterială, deci privată de categoria aristoteliciană a „cantității“ specifice turpului; sufletul uman este distinct de sufletul animal fiind rațional, este de natură divină și nemuritor. Totuși, chiar dacă filozofia lui Plotin a inspirat profund Părinții Bisericii, ei au afirmat distanța infinită care separă natura sufletului de natura lui Dumnezeu, sufletul este doar „imagine a Imaginii“ (Grigore de Nissa, Despre suflet), deci departe de perfecțiunea divină. Iar Sf. Augustin precizează că sufletul este substanța cea mai apropiată de Dumnezeu fiindcă este imaterială: însă este o creatură, deci schimbător și inferior lui Dumnezeu.

Originiea sufletului la Sfinții Părinți

- Sfintele Scripturi nu oferă elemente precise referitor la originea sufletului, de aceea Sfinții Părinți sunt și mai neclari și impreciși.

- Unii, sub influența neoplatonicilor și a panteismului, afirmă doctrina emanării, adică sufletul și-ar avea originea în substanța divină, fiind o parte din totul divin...

- Alții, precum Origen, afirmă preexistențialismul ca ipoteză a originii sufletului: „Dumnezeu a creat la începuturi atâtea creaturi intelectuale câte sunt necesare, prevăzute de providența sa, și a pregătit pentru ele cantitatea corespondentă materială“ (De Principiis, II). Conform lui Origen, din această rezervă Dumnezeu trimite sufletul într-un trup în momentul conceperii lui. Sf. Augustin se înscrie și el în această linie de gândire în lucrarea sa Despre liberul arbitru.

- Alți Părinți avansează ipoteza traducțianismului, conform căruia, în momentul conceperii, sufletele se detașează ca niște substanțe materiale din sufletul părinților pentru a anima fătul conceput: „Cum ar trebui să ne imaginăm începutul sufletului? Putem oare afirma că substanța sufletului și a trupului sunt formate împreună, în același moment? Sau trebuie să admitem că una dintre ele este anterioară? Trebuie să afirmăm că amândouă, sufletul și trupul, sunt concepute și formate simultan, precum nasc împreună și că nu există un moment sau un interval de timp între momentul conceperii lor pentru a da întâietate uneia dintre ele“ (Despre suflet, 27, Tertulian).

- O altă ipoteză lansată de Sfinții Părinți este și cea a generațianismului, adică sufletele ar fi zămislite în același timp cu trupul, însă ca fiind substanțe spirituale. Sf. Augustin lansează această ipoteză, care este o simplificare a traducțianismului și care prezintă avantajul explicării transmiterii păcatului originar: ex. Sf. Augustin interpretează Rm 5, 12 „După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și, prin păcat, moartea și astfel moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit“, susținând că ceea ce s-a transmis tuturor, din cauza păcatului lui Adam, nu este moartea, ci păcatul: în păcatul lui Adam toți oamenii au păcătuit, păcat transmis prin concepere, ca o spurcăciune ereditară, deseori asociat cu păcatul sexualității, asimilând astfel dorința sexuală cu păcatul.

- În sfârșit, o altă ipoteză întâlnită la Sfinții Părinți referitor la originea sufletului este cea a creationismului, conform căreia Dumnezeu crează fiecare suflet în monetul conceperii unei noi ființe umane. Această ipoteză este susținută de Sf. Ciprian, Sf. Ilarie, Sf. Ieronim, Sf. Ambroziu, Sf. Leon cel Mare, și este admisă în mod aproape unanim în întreaga Biserică.

Nemurirea sufletului lui Sfinții Părinți

- Cei care au adus o contribuție decisivă despre nemurirea sufletului în creștinismul antic sunt Origen și Sf. Atanasie, în Orient, și Sf. Augustin și Ambroziu, în Occident.

- Textul biblic ce a stat la baza unei asemenea reflecții a fost Col. 1, 16 unde Sf. Paul afirmă: „prin el au fost create toate... cele văzute și cele nevăzute“, interpretat de către unii în favoarea nemuririi sufletului, iar alții au văzut în textul paulin distincția dintre invizibil și incorporal: astfel, sufletul este invizibil însă corporal, precum toate ființele create, aceasta era interpretarea lui Tertulian, de inspirație stoică.

- De asemenea, Sfinții Părinți ne împărtășesc convingerea că nemurirea este atributul specific lui Dumnezeu: sufletul este invizibil, dar nu și nemuritor; totuși, el a putut primi darul nemuririi prin har de la Dumnezeu, este ideea susținută de Sf. Irineu.

- Începând cu sec. al III-lea vedem tot mai prezentă ideea creștină, de inspirație platonică, a nemuririi sufletului care are capacitatea de a persista dincolo de moartea trupului în care a locuit, tocmai datorită faptului că natura lui este imperisabilă, adică nemuritoare. Școala teologică din Alexandria, dezvoltând ideea incoruptibilității și nemuririi, ca fiind două atribute divine care se cheamă reciproc, stabilește astfel un raport între apatheia, adică impasibilitatea pe care omul o dobândește cu prețul unui efort moral și care este un atribut divin, și aphtharsia, adică incoruptibilitatea, care reprezintă manifestarea unei legături cu nemurirea.

- Sf. Atanasie cel Mare, reprezentant de seamă al Școlii Alexandrine, susține că natura rațională și nemuritoare a sufletului decurge din activitatea sa: de aceea el gândește și se mișcă prin sine însuși, independent de trup: „Cât despre nemurirea sufletului... vom reuși să demonstrăm acest lucru dacă plecăm de la cunoașterea trupului și a diferenței sale cu sufletul. Dacă prin raționament arătăm că sufletul este diferit de trup, iar trupul este prin natură mortal, atunci vom fi constrânși să admitem că sufletul este nemuritor, deoarece este diferit de trup. Mai mult, dacă... sufletul este cel care pune în mișcare trupul, fără ca el să fie mișcat de altcineva, atunci trebuie să admitem că sufletul se mișcă de la sine însuși, iar după ce trupul a fost depus în pământ, continuă să se miște de la sine însuși. Nu este sufletul cel care moare, ci atunci când el se separă de trup, trupul moare. Deci dacă sufletul s-ar fi mișcat datorită trupului, ar însemna că atunci când motorul s-ar îndepărta, el ar muri. Însă dacă sufletul este cel care mișcă trupul, cu atât mai mult el se mișcă pe sine însuși. Iar dacă se mișcă pe sine însuși, evident el trăiește după moartea trupului, fiindcă mișcarea sufletului nu este altceva decât însăși viața sa, tot astfel precum spunem că trupul trăiește când este în mișcare și că este mort când încetează de a se mai mișca. Putem vedea acest lucru și mai clar atunci când vorbim despre activitatea sufletului în trup. Când sufletul a venit în trup și a fost înlănțiut trupului, el nu este îndesat sau măsurat în funcție de micimea trupului, ci deseori, pe când acesta este așezat în pat, imobil, ca și cum ar dormi în moarte, sufletul, conform propriei virtuți, rămâne treaz și se înalță deasupra naturii trupului (Aristotel, Despre vise, 1); ca și cum s-ar îndepărta de el, chiar dacă rămâne în trup, el își reprezintă și contemplează ființe supra-terestre, deseori el întâlnește chiar ființe care sunt deasupra trupurilor pământești, sfinții și îngerii, și se îndreaptă spre ei, datorită purității spiritului. Atunci cum, cu atât mai mult, despărțit de trup atunci când va voi Dumnezeu, care l-a introdus în trup, nu va avea acces la o cunoaștere mai clară a nemuririi? Dacă pe când era legat trupului, trăia o viață străină trupului, cu atât mai mult, după moartea trupului, va trăi și nu va înceta să trăiască, deoarece Dumnezeu l-a creat astfel prin Cuvântul său, Domnul nostru Isus Cristos. De aceea, sufletul se gândește și reflectează la lucrurile nemuritoare și veșnice, fiindcă și el este nemuritor. Precum trupul, fiind mortal, sensurile sale contemplează lucrurile mortale, tot astfel și sufletul, care contemplează realitățile nemuritoare și reflectează asupra lor, trebuie să fie nemuritor și să trăiască pururi. Gândurile și reflecțiile despre nemurire nu-l părăsesc niciodată, ci rămân în el ca o garanție ce-i asigură nemurirea. (Împotriva păgânilor, 33).

- Datorită faptului că sufletul se mișcă de la sine însuși, Sf. Atanasie extrage un argument solid în favoarea nemuririi sufletului, adică a mișcării lui chiar și după moartea trupului în care a locuit. Un suflet care nu gândește și care nu iubește este mort. De aceea, odihna veșnică a sufletului nu e o încremenire, o intrare într-un stadiu de nesimțire sau de lipsă de gândire. Intrând în odihna veșnică, sufletul nu trece de la un conținut finit la altul finit în gândirea și simțirea lui, ci are drept conținut pe Dumnezeu cel infinit și toate le vede unite, în rădăcinile lor comune și infinite, în Dumnezeu. Viața nemuritoare a sufletului nu se obține prin eforturi ostenitoare, ci este un har gratuit de la Dumnezeu care inspiră sufletului să gândească, să iubească și să dorească. Obiectul gândirii, iubirii și doririi sufletului este Dumnezeu însuși, odihna veșnică după care aspiră neîncetat sufletul omului, cum afirmă Sf. Augustin: „Tu ne-ai făcut pentru tine Doamne și sufletul nostru este fără odihnă până nu se va odihni în tine... unele din lucrările noastre sunt bune, este adevărat că prin harul tău, însă nu sunt veșnice; datorită lor noi sperăm să ne odihnim în măreția sfințeniei tale. Însă tu, chiar dacă nu ai nevoie de niciun bine, ești veșnic în odihnă, fiindcă odihna ta ești tu însuți“. (Confesiuni, I, 1, 1 & XIII, 38, 53).

- Sufletul este capabil de odihnă veșnică pentru că cel care-l atrage este infinit și veșnic. De aceea sufletul nu se poate obișnui cu ideea că nu va trăi pururi. Această simțire este normală. Ea reflectă veșnicia finței sale deoarece se află într-o legătură de iubire cu Dumnezeul nemuritor și veșnic iubitor. Prin esența sa sufletul îl reflectă pe Dumnezeu cel nemuritor și veșnic.


comentariul meu

Omul nu poate fi nemuritor prin tehnologii inventate de el si din inspiratia venita de la diavol Omul este nemuritor si vesnic din darul lui Dumnezeu toata problema este ca exista o vesnicie langa Dumnezeu Raiul si o vesnicie langa diavol sau Iadul.Transumanismul este un concept demonic de a amesteca oameni si masini viu si mort si a sfida pe Dumnezeu ca unic Creator si dadator de viata o hula diavoleasca plina de mandrie strecurata in mintea omului care se considera savant,cercetator om de stinta.
avatar
AdminGeri
Admin

Mesaje : 24
Data de inscriere : 02/08/2015

Vezi profilul utilizatorului http://acvilaortodoxa.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum