Ultimele subiecte
» Crestinismul este o minciuna
Mar Noi 15, 2016 7:56 pm Scris de AdminGeri

» divortatii
Sam Feb 13, 2016 8:28 pm Scris de AdminGeri

» Parintele Dumitru Staniloae - Despre Sfanta Liturghie 2
Mar Aug 11, 2015 8:53 pm Scris de AdminGeri

» Parintele Dumitru Staniloae - Despre Sfanta Liturghie 1
Mar Aug 11, 2015 8:49 pm Scris de AdminGeri

» Molitfele Sfantului Vasile cel Mare
Mar Aug 11, 2015 8:43 pm Scris de AdminGeri

»  VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN GADARA
Mar Aug 11, 2015 8:38 pm Scris de AdminGeri

»  TAINA SFÂNTULUI BOTEZ
Mar Aug 11, 2015 8:36 pm Scris de AdminGeri

» Ungerea cu Sfantul Mir
Mar Aug 11, 2015 8:34 pm Scris de AdminGeri

»  Hirotonia (Preotia)
Mar Aug 11, 2015 8:31 pm Scris de AdminGeri

Ianuarie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     

Calendar Calendar


TRUP.SUFLET SI NEMURIRE 1

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

TRUP.SUFLET SI NEMURIRE 1

Mesaj Scris de AdminGeri la data de Sam Aug 08, 2015 7:26 pm


Stephen Hawking, unul dintre cei mai controversați fizicieni pe care i-a avut omenirea, șochează din nou prin declarațiile sale. Hawking crede că în viitorul apropiat oamenii vor deveni nemuritori, fapt care va fi posibil datorită evoluției tehnologiei.

Pentru a se face înțeles, fizicianul a comparat mintea umană cu un calculator. Cele două sunt sensibil apropiate din punct de vedere tehnic, creierul funcționând cam în același mod cu un calculator, numai că este mult mai puternic decât acesta.

În prezent, tehnologia actuală nu permite descărcarea datelor din creier către un calculator, dar numai peste câțiva ani acest fenomen va deveni posibil. Odată ce amintirile și experiența de viață vor fi stocate într-un calculator, creierul nu va mai avea nevoie de un corp pentru a trăi. Dacă conștiința oamenilor se află în creier, așa cum susțin cei mai mulți oameni de știință, atunci viața veșnică este cea care va pune stăpânire pe oameni.

Transferul datelor spre un calculator se va efectua într-un timp foarte scurt și astfel omul esența omului va fi mutată din corp într-o bază de date sau chiar un robot. Acesta din urmă va fi coordonat de conștiință și de creier și astfel oamenii vor avea două vieți. Una scurtă într-un corp fizic pretențios și o a doua într-un corp de robot, care nu se va mai îmbolnăvi și cu ajutorul căruia poate începe adevărata luptă de cucerire a întregului Univers.

Fizicianul a mai precizat că viața de apoi, așa cum o descrie religia, este doar o poveste pentru copiii cei mai mari. În esență ea nu există sub această formă, dar poate exista sub multe altele.

hawking Stephen Hawking declară că în viitorul apropiat omul va atinge nemurirea

Declaraţia a fost făcută după lansarea la Festivalul de Film Cabridge a unei producţii despre viaţa celebrului fizician.

Sursa: Efemeride
Ce ne învaţă Sfînta Scriptură despre suflet? De ce „martorii lui Iehova" n-au suflet?
În învăţătura despre suflet „Martorii lui Iehova" până nu demult susţineau că mai toate sectele neoprotestante că omul are suflet care moare odată cu moartea trupului. Mai nou, câţiva ani în urmă şi-au schimbat părerea şi au început să „propovăduiască" cu zel o nouă învăţătură susţinând că: „noi nu avem un suflet sau un spirit nemuritor...Simţurile şi gîndurile noastre depind de funcţiile creierului. La moarte creierul îşi încetează activitatea. Amintirile, sentimentele şi simţurile noastre nu continuă să existe într-un mod misterios, independent de creier. Ele nu supraveţuiesc distrugerii creierului". (Ce ne învaţă în realitate Biblia? pag. 58) Această afirmaţie nu are nici un temei Biblic nici în broşura lor „Ce ne învaţă în realitate Biblia?" în care găsim verset cu altă temă-despre moartea trupului. În discuţii personale cu martorii ei „explică" că aceasta este o învăţătură foarte grea care reiese din 5, 6 sau mai multe versete pe care refuză să le prezinte fiincă „sunt greu de înţeles", iar apoi ca întotdeauna cînd n-au ce răspunde schimbă tema discuţiei, ori încep să judece pe creştini şi pe preoţi.
În cele de mai jos îmi propun să fac un studiu în care să prezint ce ne învaţă în realitate Biblia despre suflet.
În primul rînd trebuie să ştim că „martorii", deşi învaţă cum am arătat mai sus că „omul nu are suflet" , ei n-au lăsat învăţătura lor veche despre suflet cu care susţin că: „...nicăieri în Biblie nu se spune despre „suflet" că ar fi „nemuritor" sau „veşnic". Dimpotrivă, Scripturile arată că sufletul moare." (Ce ne învaţă în realitate Biblia? P.210) Această învăţătură e o scornire sectară mai veche ce are ca argument versete ce ne mărturisesc despre moartea trupească a omului, la care o să revin mai jos, esenţial e faptul că sunt două învăţături mărturisite de iehovişti în acelaşi timp, în aceeaşi carte(de căpătâi-ei cred ce scrie în ea mai mult decît ce se scrie în Sf. Scriptură) care se contrazic una pe alta - dacă omul nu are suflet, cum poate sufletul să moară? Ateiştii aveau astfel de idei în privinţa credinţei în Dumnezeu. Pe vremea Uniunii într-o şcoală din Rusia o profesoară mai „stăruitoare" pentru interesele de partid a adus o icoană a Mântuitorului la şcoală şi impunea copiii să spuie: „Dumnezeu nu există" şi să scuipe pe ea. Toţi copiii au făcut aşa înafară de unul care avea părinţi foarte credincioşi şi era educat creştineşte. Învăţătoarea a început să insiste, însă copilul ia răspuns: „dacă nu există Dumnezeu (după cum spuneţi dumneavoastră), nu mai are rost să scuipăm pe icoana Lui şi nici nu-i frumos acest lucru, dar dacă există - trebuie să ştim că pentru astfel de faptă ne va pedepsi". A învăţa pe oameni că sufletul moare, şi mai ales că omul nu are suflet, nu este pur şi simplu o învăţatură de credintă a iehoviştilor, ci după părerea mea personală o învăţătură de necredinţă, pentru care cei care au scornit-o şi cei care o „propovăduiesc" v-or da răspuns în faţa lui Dumnezeu. De fapt cuvântul suflet se foloseşte în Sfânta Scriptură de 696 ori, iehoviştii în „traducerile" lor arată numărul de peste 800; dar acest cuvânt are mai multe sensuri: 1. Suflet ca suflare divină de viaţă sau forţă spirituală care însufleţeşte trupul. Sfînta Scriptură ne mărturiseşte în acest sens: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie." (Facere2,7) Deci se vede clar aici că suflarea lui Dumnezeu (sufletul)l-a făcut viu pe om, şi nu creierul după cum spun iehoviştii; după învăţătura lor, Dumnezeu trebuia să creieze creierul şi omul să fie fiinţă vie. Omul era creat cu toate organele inclusiv şi creierul, dar fără de suflet nu se mai făcea fiinţă vie. Despre importanţa sufletului ne vorbeşte nu numai Sfînta Scriptură, dar şi Sfinţii Părinţi. Sfântul Ioan Gură de Aur foarte frumos scrie despre suflet: „Trupul creat la porunca Stăpânului, stătea ca o unealtă ce avea nevoie de cineva care să o mişte; dar mai bine spus, stătea ca o liră care avea nevoie de cineva, care să poată, prin arta şi priceperea lui, să înalţe, prin mădularele trupului, ca prin nişte coarde, cântare cuvenită Stăpînului. - Ce înseamnă „a suflat suflare de viaţă"? - Dumnezeu a voit şi a poruncit ca trupul creat de El să aibă putere de viaţă, care s-a făcut în el suflet viu, adică activ, care poate prin mişcarea mădularelor să-şi arate măiestria sa. Dar poate că mă va întreba cineva: - Dar dacă sufletul este mai de preţ decît trupul, pentru ce a fost creat întâi ceea ce este mai de puţin preţ şi apoi ceea ce este mai mare şi mai de preţ? - Nu vezi, iubite, că s-a făcut la fel şi cu crearea lumii? După cum mai întâi a creat cerul şi pământul, luna, stelele şi celelalte şi animalele cele necuvântătoare şi în urmă pe om, căruia avea să-i încredinţeze stăpînirea peste toate acestea, tot aşa şi la crearea omului: mai întâi i-a făcut trupul şi apoi sufletul, partea cea mai de preţ. După cum animalele, care aveau să slujească omului, au fost create înaintea omului, pentru ca să fie gata spre slujba omului, care avea să se folosească de ele, tot aşa şi trupul a fost creat înaintea sufletului, pentru ca atunci când Dumnezeu, potrivit nespusei Lui înţelepciuni, va crea sufletul, sufletul să-şi arate prin mişcările trupului propriile sale lucrări." (P.S.B.21,Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere.) Sufletul este darul lui Dumnezeu, Care este Viaţa şi Dătătorul de viaţă; de aceea El îl poate cere oricând. Căci îi spune bogatului căruia i-a rodit ţarina: ,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău..." (Luca 12,20). Fiind darul Lui, omul trebuie să „iubească pe Dumnezeu din toată inima lui, din tot sufletul şi din tot cugetul (Matei 22,37; Marcu 12, 30; Luca 10 ,27; Deuteronom 6,5; 11,13; 13,3;30,6; 10,12). Nu există nici un verset în Sfânta Scriptură din care să învăţăm că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu doar cu creierul aşa cum învaţă iehoviştii. Sufletul se bucură sau se întristează „întristat e sufletul meu până la moarte" (Matei 26,38; Marcu 14,34). Mântuitorul ne învaţă că sufletul e mai scump decât toată lumea „...cei va folosi omului, dacă v-a câştiga lumea întregă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Matei 16,26; Marcu 8,35-37). Sf. Apostol Petru ne învaţă că: „...răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor." (I Petru1,9). Sf. Apostol Pavel ne învaţă şi el: „...să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului" (Evrei 6,18-19). Despre nemurirea sufletului Sf. Scriptură ne învaţă foarte clar. Împăratul Solomon ne spune că trupul „ca pulberea să se întoarcă în pămînt cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat" (Ecclesiastul12,7). Tîlharului ce s-a căit de faptele rele şi a luat apărarea Mântuitorului pe cruce şi a zis: „Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis : Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23,42-43). Deci dacă Mântuitorul a dat o astfel de promisiune, ea sa şi împlinit, şi tâlharul a ajuns în rai în ziua aceea, deci după moartea trupului sufletele sunt vii după mărturia Mântuitorului. Ca să „rezolve" întrebările ce vin după acest verset, iehoviştii au schimbat locul virgulei din promisiunea Mântuitorului „adevărat grăiesc ţie astăzi, vei fi cu Mine în rai", astfel schimbând sensul propoziţiei. Dar această schimbare necătând la faptul că e un mare păcat (Biblia ne spune că ,,bletemat" va fi acela ce va schimba o literă sau o virgulă din cuvintele ei) ceea ce iehoviştii sau obişnuit deja să facă, aceasta este a greşală gramaticală dacă: „adevărat grăiesc ţie ( e clar că acum, deci astăzi, nu mâine, nici nu ieri) virgula trebuie să fie aici, dar nu după cuvântul- astăzi. Concluziile le faceţi dumneavoastră - cât este de bine să schimbi sensul învăţăturii Scripturii în interese personale? La schimbarea la faţă a Mântuitorului pe muntele Taborului s-au arătat Moise şi Ilie şi „vorbeau cu Iisus" (Marcu 9,4), şi dacă omul nu are suflet nemuritor cum ar fi fost posibil acest lucru? Dacă sufletul nu există sau moare, cum Mântuitorul Hristos după moartea pe cruce a „binevestit morţilor" şi „duhurilor ţinute în închisoare?" (I Petru 3, 18-19; 4,6). Însăşi Mântuitorul Hristos învaţă despre viaţa de după moartea trupească în pilda cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. După ce aceştia doi au murit, Mântuitorul nu zice că le-a murit creierul şi gata, ci: „...a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad ridicîndu-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut pe Avraam şi pe Lazăr la sânul lui..."(Luca 16,19-31). În Sfânta Scriptură mai sunt o mulţime de mărturii ce confirmă existenţa sufletului nemuritor; iată câteva dintre ele: Matei 10,28 „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să-l piardă în gheena". II Corinteni 5,6-8 „Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere, avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul". II Corinteni 12, 1-4 „Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască." I Tesaloniceni 5,23 „Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos." I Petru 4,6 „Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul". I Petru 13-15 „Socotesc, dar, că este drept, cât sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducere aminte, fiincă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos. Dar mă voi sili, ca şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de aceasta". Apocalipsa 20,4 „Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu..." Cât de clare sunt aceste exemple din Sfânta Scriptură încât pentru orişicare este de înţeles că Dumnezeu a creat pe om cu trup şi suflet nemuritor pe care trebuie să-l ferim de păcat (I Petru 2,11), scopul vieţii noastre fiind „mântuirea sufletului". Fără suflet nu putem să credem, sau să-L iubim pe Dumnezeu. Mântuitorul Hristos a învăţat că sufletul e nemuritor, iar cei care îl ascultau înţelegeau aceasta, nu era ceva nou sau extraordinar pentru ei, atunci cu 2000 ani în urmă, iar creştinii au crezut aşa şi au înţeles aceasta tot timpul: - pentru iehovişti aceasta e de neînţeles, ei care umblă cu Biblia subţioară toată ziua fac impresia că nici nu se uită în ea şi susţin această învăţatură de necredinţă. Cu învăţătura despre suflet au luptat şi ateiştii în sec. XX, spunând că sufletul nu există, iar viaţa e „condusă" de creier, iar acum au preluat-o iehoviştii. La un seminar a medicilor din U.S.S.R. un medic chirurg cardiolog luând cuvântul, dorind să fie lăudat de partid a zis: „de câte ori am făcut operaţii la inimă, niciodată n-am văzut acolo sufletul." Un alt medic chirurg neurolog, cu credinţă în suflet i-a răspuns: „de câte ori am operat la creier, niciodată n-am văzut acolo mintea, dar aceasta nu demonsrează că ea nu există". 2. În unele texte Biblice cuvântul suflet poate fi luat cu înţelesul de „viaţă" după sensul contextului: „au murit cei ce căutau sufletul pruncului" (Matei 2,20). Tot aşa la Romani 11, 3, unde se vorbeşte de sufletul lui Ilie, pe care Ahab căuta să-l omoare. În alt exemplu Mântuitorul spune: „Cine v-a voi să-şi scape sufletul (viaţa) său, îl v-a pierde; iar cine îşi v-a pierde sufletul pentru Mine (şi pentru Evanghelie, - cum zice sf. Marcu) acela îl v-a mântui" (8,35). Înţelesul versetului este acesta: celui care tăgăduind pe Hristos în vreme de prigoană, sau ruşinându-se a-L mărturisi (Marcu 8,38), i se pare că-şi salvează fiinţa, viaţa de la moartea temporară, acela îşi pierde sufletul pentru veşnicie. Iar cine îşi pune sufletul pentru Hristos - ca El pentru oile Sale (Ioan 10,11) „Chiar de va muri (cu trupul) viu va fi" (Ioan 11,25). Iehoviştii pun accent pe acest sens al cuvântului suflet, şi mărginesc sufletul doar la viaţa pământească. Din cele ce am văzut mai sus sufletul nu se mărgineşte doar la viaţa pămîntească, fiind „suflarea lui Dumnezeu" este nemuritor; de aceea Mântuitorul ne spune: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide" (Matei 10, 28). Apropo iehoviştii în discuţia despre suflet iubesc să repete cîteva versete în care se vorbeşte despre viaţa pământească şi sfîrşitul ei - moartea trupului. „Argumentul" principal, nu are nimic comun cu învăţătura despre suflet: „Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat. Şi dragostea lor, ura lor şi pizma lor a pierit de mult şi nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare... Tot ceea ce mâna ta prinde să săvîrşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor care te vei duce, nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune." (Ecclesiastul 9; 5, 6, 10) Dacă citim atent aceste versete vedem clar că nu se spune nimic „împotriva sufletului", ci doar că viaţa pământească se termină prin moarte, după care omul nu mai are nici o răsplată pe pământ şi numele omului e uitat de semenii săi rămaşi pe pământ (Dumnezeu nu uită pe nimeni); după moarte omul nu se poate bucură de ceea ce se „face sub soare", iar în mormânt „locuinţa morţilor" nu poate fi „nici faptă.. nici înţelepciune". Cel mai interesant e faptul că peste trei capitole acelaşi autor, în aceeaşi carte vorbeşte foarte clar despre suflet şi trup, care: „ca pulberea să se întoarcă în pămînt cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat" (Ecclesiastul 12,7) - iehoviştii se fac că nu văd!!! 3. Sunt unele texte Biblice în care prin suflet se înţelege persoana însăşi despre care este vorba. Aşa se spune despre sufletul lui Dumnezeu - Tatăl, adică persoana Sa: „Iată Fiul Meu întru care a binevoit sufletul Meu" (Matei 12,18; Evrei 10,38). Şi tot aşa se vorbeşte despre „sufletul lui Iisus" pentru persoana Lui (Matei 20,28; Marcu10, 45; Ioan 10,11,15 ,17,18). Se spune iarăşi că din potop „s-au mântuit prin apă opt suflete", adică opt persoane: Noe şi familia lui (I Petru 3,20). De asemenea prin suflet se înţeleg diferite persoane asupra cărora s-a făcut o lucrare sau alta. Astfel Domnul vindecă pe omul cu mâna uscată, iar cărturarii şi fariseii îl învinuiau că vindecă sâmbăta, El întreabă: „Se cade sâmbăta a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde"? (Marcu 3,4; Luca 6,9). În ziua Cincizecimii s-au botezat „trei mii de suflete", adică de persoane. Iehoviştii deşi „propovăduiesc" că sufletul nu există, recunosc acest sens al cuvântului suflet, dar în mod „miraculos" pentru ei aceasta e o „dovadă" că sufletul nu există. În acest sens ei se folosesc de capitolul 18 de la Iezechiel, dar nu de tot ci de două frânturi de versete: „Că iată toate sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu sufletul tatălui, tot aşa şi sufletul fiului; sufletul care a greşit va muri.. sufletul care păcătuieşte va muri..." (v. 4,20). La prima vedere cei neştiutori sunt amăgiţi; dar dacă v-om citi tot capitolul vedem clar că aici e vorba despre pedeapsa pentru păcat pe care Dumnezeu o va da celor ce o merită - „...Fiul nu va purta nedreptatea tatălui şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa". (v.20), astfel chiar în acelaşi verset -20 aflăm răspunsul, dar e binevenit să citim tot capitolul şi ne mai convingem încă o dată că iehoviştii întorc sensul Scripturii în interese personale. Pe de o parte ei recunosc că sufletul mai are sensul de persoană, dar când Scriptura ne dă un caz real, ei se fac că nu înţeleg despre cei vorba, şi se folosesc doar de frânturi de verset, ca să-şi apere învăţătura de necredinţă. A treia oară fac o paralelă cu ateiştii fiincă ei tot procedau aşa. Acest exemplu este pe acest sit, dar nu pot să mă abţin să nu-l dau. Ateiştii au vrut să „demonstreze" că în Biblie scrie că nu există Dumnezeu. Au luat o frântură de verset din Psaltire în care scrie: „...nu este Dumnezeu" şi punândul într-un context corespunzător, amăgeau pe cei neştiutori, dar de v-om citi tot versetul găsim alt sens: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu." 4. Ultimul sens al cuvântului suflet este vietatea (orice fiinţă vie): „Iată Eu închei legământ cu voi, cu urmaşii voştri. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi..." (Facere 9, 9-10). În acest sens „martorii" au schimbat toate cuvintele „vietate" în versetele Facere 1,20-24 cu cuvântul „suflet". Cât de straniu şi nu prea logic pare, dar după ce iehoviştii neagă, şi nu doresc să aibă suflet nemuritor, nedorind să vadă şi să primească atât de multe mărturii a Scripturii, ei primesc sufletul (viaţa) animalelor („care este în sângele lor" - după cum ne spune proorocul Moise) ca pe a lor personal; refuzând să facă transfuzie de sânge pentru bolnavii lor, lăsându-i mai bine să moară, dar nepermiţând tratamentul medical. Medicii sunt obligaţi să-i dee în judecată pe părinţii iehovişti (care în stradă se laudă că numai la „martori" e dragostea cea adevărată) ca să le salveze copiii care se pot vindeca numai prin transfuzie, şi salvează viaţa copiilor împotriva voii părinţilor. Astfel de cazuri nu sunt atât de rare încât cred că deja aţi auzit de aşa ceva. Iar de îndrăzneşte vre-un părinte iehovist să permită tratamentul cu transfuzie, şi să-şi salveze copilul de la moarte, el este alungat din congregaţie (în care e dragostea adevărată), şi nimeni din martori nu mai are dreptul nici să vorbească cu el. Cel mai straniu e faptul că „martorii" de rând învaţă şi urmează aceste învăţături, fără ca să le înţeleagă, chiar dacă ele se contrazic de Biblie şi se contrazic una pe alta. Dacă omul nu are suflet (după cum spun ei), ci omul îşi are viaţa, sentimentele doar în creier de ce e interzisă transfuzia de sânge? Mântuitorul şi-a vărsat sângele pe cruce ca să ne salveze, de ce noi nu avem dreptul să dăm sângele nostru ca să salvăm pe cei dragi? Şi, ce are sufletul nemuritor a omului cu sufletul (viaţa) animalelor care este în sângele lor? Diferenţa între sufletul omului şi a animalelor se vede clar în momentul şi modul creaţiei. Despre aceasta ne arată Sfânta Scriptură şi Sf. Părinţi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne vobeşte: „Uită-te câtă deosebire este între crearea acestei minunate fiinţe raţionale şi crearea animalelor! Când a creat animalele Dumnezeu a spus: „Să mişune apele de vietăţi (suflete) vii..." (Facere1,20) şi îndată au ieşit din ape animale însufleţite. La fel şi pământului i-a spus: „Să scoată pământul fiinţe (suflete) vii..." (Facere 1,24). Când a făcut pe om n-a mai grăit aşa, ci mai întâi ia creat trupul din ţărână, şi după aceasta i-a dat putere de viaţă, adică sufletul. Pentru aceasta spunea Moise despre animale: „Sângele animalului este sufletul (viaţa) animalului". Sufletul omului însă este netrupesc şi nemuritor, mult superior trupului şi atât de deosebit de el, cât e de deosebit trupescul de netrupesc". Omul a fost creat mai deosebit decît animalele, după „chipul lui Dumnezeu" (Facere 1,27), şi a fost pus de Dumnezeu să stăpânească toate vietăţile.
De ce „martorii" n-au şi nu doresc să aibă suflet?

În primul rând trebuie să recunoaştem că e mai „comod" şi uşor să iubeşti şi să primeşti pe cineva doar cu creierul, să nu implici în aceasta şi sufletul. În relaţiile dintre oameni cunoaştem fiecare dintre noi cazuri reale de dragoste raţională, doar cu creierul, dar care niciodată nu aduce roade bune. Se formează uneori chiar cupluri, care sunt unite nu de dragoste din suflet, ci de interese raţionale (stare socială sau materială a părinţilor; pentru „martori" e important ca să se căsătorească 2 pioneri ca mai repede să capete un „rang" mai mare în organizaţie) dar experienţa vieţii ne arată că astfel de relaţii nu sunt de lungă durată şi: aduc oare fericire? În relaţia cu Dumnezeu „martorii" sunt învăţaţi să iubească şi să cunoască pe Dumnezeu doar cu creierul. Relaţia noastră cu Dumnezeu nu o putem mărgini doar la o cunoaştere raţională. Sfântul Apostol Pavel spune copiilor săi duhovniceşti că iubirea pe care o trăim cu Hristos „este mai presus de cunoştinţă" (Efeseni 3,19). Această problemă de cunoaştere doar raţională o au toţi protestanţii dar nu doresc să o recunoască. La acest subiect pot aduce mărturiile unui fost pastor protestant Matthew Gallatin, care după căutarea adevărului timp de 40 de ani a ajuns la Ortodoxie. El trăind experienţa vieţii protestante, confruntându-se cu aceste întrebări scrie în cartea sa „De la rătăcirile protestante la adevărul Ortodoxiei": „Cunoaşterea minţii nu poate deveni cunoaşterea inimii. Cunoaşterea nu poate produce iubire. Ne poate conduce la iubire. Dar nu este acelaşi lucru cu iubirea, nici nu poate sluji ca substitut". Şi dă un exemplu foarte frumos: „De vreme ce miezul subiectului este iubirea permiteţi-mi să îl ilustrez printr-o analogie din căsătoria mea. Imaginaţi-vă că locuiesc într-o cameră alăturată celei a lui Alice(soţia sa). Nu ne-am întîlnit niciodată. Este puţin bizar, dat fiind faptul că există o uşă între cele două camere în care locuim. Doar că nu am fost în stare să le deschidem. Într-o zi cineva îmi povesteşte ceva de această frumoasă creatură care trăieşte de cealaltă parte a zidului. Într-un mod general, îmi descrie multe dintre calităţile ei. Spre exemplu, îmi sprune că este de înălţime medie şi este zveltă, că lucrează în domeniul medical şi că este o muziciană rafinată. Acum, sunt în chip tainic măcinat de gîndul la această femee de dincolo de uşă. Mă gîndesc tot timpul la ea. Stau adesea un faţa uşii şi încerc să mi-o închipui, date fiind cele pe care le ştiu. Îi vorbesc adesea prin uşă. Pot să-mi petrec toată viaţa în faţa uşii dintre mine şi Alice. Pot să examinez fiecare detaliu al descrierii ei. Pot să evoc cele mai vii imagini ale ei. În final va fi egal dacă concluziile la care am ajuns despre ea sunt fidele sau sunt false. În fiecare caz, încercarea mea raţională de a cunoaşte pe Alice nu mă va pune niciodată într-o relaţie de iubire cu ea. Iubirea adevărată cere o viaţă împreună cu cealaltă persoană. Cere o interacţiune cu această persoană, care să cuprindă inima, sufletul,mintea şi trupul. Ce trebuie să fac ca s-o iubesc cu adevărat pe Alice?Cred că este destul de evident. Trebuie să deschid uşa şi s-o îmbrăţişez!!! Desigur, această analogie are menirea de a arăta problemele care apar în relaţia protestantului cu Dumnezeu. Aşa că , în locul lui Alice, să-L punem pe Iisus de cealaltă parte a uşii. În loc de dosarul pentru studiu , am Scripturile. Cu toate acestea, tot ce era valabil pentru Alice este valabil şi pentru El. O viaţă întreagă de studiu şi meditaţie despre Iisus nu va împlini niciodată ceea ce am nevoie dacă vreau să-L trăiesc cu adevărat pe Hristos. Trebuie să deschid uşa şi să-L îmbrăţişez pe Dumnezeu ca Persoană, nu ca obiect al imaginaţiei mele teologice". Şi desigur că această dragoste adevărată faţă de Dumnezeu nu poate fi trăită doar cu creierul, ci aşa cum ne învaţă Dumnezeu: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta. Cuvintele acestea, pe care ţi le spun Eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău. (şi nu doar în creier)" (Deuteronomul 6,5-6). Iehoviştii nu doar că nu deschid uşa „sufletului" cum fac toţi protestanţii ca să primească pe Dumnezeu, ci au „scos uşa şi au tencuit intrarea" prin învăţătura că sufletul nu există, nemaiputând să creadă cu toată inima şi cu tot sufletul ci doar cu creierul în Dumnezeu. Conducătorilor iehoviştilor le este convenabil ca credinţa lor să fie doar raţională, să fie primită şi crezută doar de creierul adepţilor lor, ca la momentul când vor dori să-şi shimbe iarăşi unele învaţături; acestea să fie învăţate repede cu creierul (ca o noua formulă, sau o nouă tablă a înmulţirii) şi să fie repetată de adepţi, nestârnind întrebări din partea acestora (de ce azi 2X2=4, mâine2X2=7), de fapt astfel de întrebări sunt interzise. În al doilea rând, iehoviştii neagă nemurirea sufletului şi apoi existenţa sufletului din cauza că în învăţătura de credinţă, învăţăturile sunt strâns legate între ele. Şi dacă vor recunoaşte existenţa sufletului, iar mai apoi nemurirea sufletului, v-or trebui să recunoască necesitatea cinstirii Sfinţilor, şi necesitatea cinstirii şi pomenirii celor răposaţi, învăţatura despre rai şi iad şi alte învăţături ce reiese din acestea, până când v-or ajunge la adevăr. Nădăjduiesc că acest studiu va fi de folos creştinilor interesaţi de această temă şi „martorilor" ce doresc să afle adevărul, şi mântuirea sufletului.
Preot Ioan Goncear



AdminGeri
Admin

Mesaje : 24
Data de inscriere : 02/08/2015

Vezi profilul utilizatorului http://acvilaortodoxa.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum